N’Koyi și Nepomuceno vor să învețe de la Mutu. Primele impresii ale celor doi olandezi care vor juca la Petrolul din vară

Redactor:
Robert ZANFIR
N'Koyi și Nepomuceno vor să învețe de la Mutu. Primele impresii ale celor doi olandezi care vor juca la Petrolul din vară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rămasă fără Achim și Manasse, care au refuzat prelungirea înțelegerii, Petrolul și-a asigurat deja două mutări pentru sezonul viitor. Patrick N’Koyi va veni ca să rezolve problemele din atac, acolo unde ploieștenii au suferit după plecările lui Hamza și Dore, în timp ce Gevaro Nepomuceno va întări linia mediană. Ambii jucători sunt olandezi și vin de la echipa de ligă secundă, Fortuna Sittard.

N’Koyi și Nepomuceno au fost deja la Ploiești și au asistat la victoria Petrolului cu Vaslui, 3-0. După meci, Patrick N’Koyi a declarat la Dolce Sport: „Nu am auzit foarte multe despre România, dar știu că aveți femei frumoase. Acesta este primul detaliu cu care asociez România. Sper să învăț mai multe despre această țară. Sunt pregătit să fiu „lup” și aștept să încep noul sezon. Mutu a jucat la echipe mari, este un jucător bun și sunt nerăbdător să joc alături de el, fiindcă sunt convins că voi învăța multe de la el. Mutu – N’Koyi sună ca un atac foarte bun și sper să ne antrenăm și să realizăm acest lucru și pe teren”.

24 de ani are Patrick N’Koyi, care a mai trecut în carieră pe la FC Eindhoven, pentru care a jucat 57 de meciuri

Nepomuceno își anunță pretențiile: „Vreau să joc titular”

„Îmi place Neymar, îmi place genul acesta de fotbalist. Vreau să vin să joc titular, aceasta este dorința mea. Mutu este un jucător bun, iar eu sunt tânăr și pot învăța multe de la el”, a spus și viitoarea „aripă” a Petrolului, Nepomuceno.

21 de ani are mijlocașul Gevaro Nepomuceno, care a mai jucat 15 meciuri și pentru FC Den Bosch

Preocupată să aducă jucători, conducerea de la Petrolul așteaptă ca Guilherme să își dea acordul continuării pe „Ilie Oană”, însă brazilianul întârzie să semneze prelungirea înțelegerii.
 
„Îmi puneam speranțe că Yamissi și Achim vor continua, dar ei au ales altceva. Îi pot înțelege, a fost decizia lor, eu am fost mulțumit de ei. Ieri am avut o discuție cu cei din conducere legată de lot și de strategia pentru perioada care va urma. Știu că, deocamdată, sunt semnați doi jucători din Olanda”, a declarat Răzvan Lucescu cu ceva timp în urmă.

  • 26 de goluri în 56 de meciuri a reușit Patrick N’Koyi pentru Fortuna Sittard
  • 7 goluri în 55 de meciuri a reușit Gevaro Nepomuceno pentru echipa de liga secundă
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×